Intalnirea ca miracol

 Daca este sa cred in vreo minune pe lume, atunci cred in "miracolul intalnirii". In cele mai neasteptate locuri, in cele mai "nepotrivite" momente si declansand cele mai interesante senzatii, se intampla sa intalnesti oameni frumosi, de societatea carora parca nu te mai poti desprinde. Entitati care te completeaza, despre care gandesti ca este imposibil sa fi trait atata timp in lipsa lor.

 Singurele momente care sunt parca transpuse in realitatea temporala dintr-un scenariu al unui dramaturg celebru din alta galaxie. Parca nu e posibil in viata de zi cu zi sa intalnesti pentru prima data o persoana care sa-ti spuna "Salut!" si sa simti ca o cunosti dintotdeauna, cu care sa poti comunica din priviri, care sa te faca intr-un loc strain sa te simti ca acasa si totusi sa fie inca o necunoscuta.
Oameni cu care vorbesti din prima clipa la fel de liber precum o faci cu cel mai bun prieten si cu care peste ani de la prima intalnire parca reiei o discutie avuta ieri.
Sunt clipe pe care de cele mai multe ori le ignoram, le lasam sa se topeasca fara sa ne bucuram de ele, fara sa observam reactiile empatice dintre doua emisfere drepte :), dar despre care ne aducem tot timpul aminte cu drag.
 Inca o data natura umana e fascinanta prin abilitatea de a utiliza gene egoiste prin structura de baza, pentru a dezvolta legaturi afective fara nici un interes. Selectia naturala in cazul acestor momente dezvolta parca o latura anexa, distincta, in care lupta pentru supravieturie si dominanta se manifesta doar printr-un razboi de idei impartasite.