Despre “R-ul” din HoReCa

  Nu mi-am propus niciodata sa scriu despre acest subiect, dar iata…viata este mereu surprinzatoare!

Se intampla intr-o sambata cu soare, dar si cu vant doar este primavara, cand toata lumea iese cu drag din casa, fiecare avand propriul scop: domnisoare ce-si etaleaza tinutele de seara a priori iesirii in club, tineri futuristi ce stau la mesele din imediata apropiere a zonei de trafic, desigur direct interesati de volumul de informatie pe care il vor gasi aici si utiliza in ample “statistici sociale”, tineri artisti ce au gasit locul ideal pentru comercializarea micilor obiecte de artizanat sau accesoriilor handmade si in ultimul rand, dar cel mai rational, cei simpli, fericiti sa fie eliberati de țolul si mediul corporatist, ce au iesit pentru relaxare si….o cafea.

"It's a hard knock life!"

  Iarna grea pentru toata lumea..inclusiv pentru mine. Intr-una din diminetile acestei ierni "bogate", administratia complexului rezidential unde locuiesc, ne-a trimis tuturor o solicitare sub forma unui SMS pe suport de coala A4 atasata de usa fiecarei scari " Va rugam sa va deszapeziti balcoanele si balustradele". Hmmm...ma opresc in fata blocului si incerc sa privesc in jur. Spun incerc pentru ca iarna aceasta am avut impresia ca cineva isi bate joc de mine. Numele lui:

Let's change the world!

     Sa incepem prin a face oamenii din jurul nostru mai prietenosi sau pentru cei care isi desfasoara activitatea profesionala in cladirea multinationalei, unde accesul la aer natural este restrictionat, “friendly like”.

              Toti am trecut prin experienta individului nou intrat intr-o societate si nu putine au fost situatiile in care am fost intampinati prin reactii asemanatoare “ tipului tatuat pe fata din mijlocul de transport in comun”. O parte dintre oameni se uita dispretuitor, o alta este indiferenta, exista o mica parte care iti zambeste, insa cea mai “prolifica” este cea care refuza sa te priveasca.

          “Viata este un balci unde nu este intotdeauna clar daca ai capul pe proprii umeri sau ai capul varat in orificiul dintr-un carton colorat."– Joseph O’Connor. Fixam intotdeauna cadre, iar pentru intelegerea si stabilirea sensului este esential ca aceste cadre sa fie cele corecte.

           Cred ca unul dintre cele mai sofisticate instrumente pe care le avem la dispozitie este “zambetul”. Sigur, se spune si ca zambetul este masca cel mai adesea folosita pentru ascunderea unei alte emotii. Insa atata timp cat acesta este menit sa induca un raspuns asemanator celui din fata voastra, poate fi folosit cu succes.

Nu fi dezamagit!

Zi de zi ne ridicam dimineata din pat si primele griji incep sa ne invaluie trupul proaspat dezmortit. Daca stam si le analizam cateva secunde, ne dam seama ca multe dintre grijile noastre sunt generate de teama de a nu dezamagi: sa nu-mi dezamagesc sefii, sa nu-mi dezamagesc famillia, iubirea, prietenii, copiii, colegii...uitand totusi de primul si cel mai important element ce nu trebuie dezamagit: pe tine insuti!!!

Nu vom putea sa avem sefi care sa spuna despre noi ca nu suntem doar angajatul priceput, ci suntem angajatul remarcabil, daca nu ne demonstram noua ca suntem remarcabili, ca putem face diferenta, ca respectiva companie daca nu are deja in plan trepte de urcat pentru noi, va trebui sa le construiasca special.

Nu vom putea avea niciodata o familie care va spune ca se simte mai increzatoare in unitatea ei, doar auzindu-ne glasul intr-un telefon de seara, decat daca din vocea noastra va radia impacarea cu sine si cu toate influentele pe care orice membru al familiei le-a avut pe parcursul vietii asupra noastra.

"Adu linia orizontului la mine!!!" - Captain Jack Sparrow ( Pirates of the Carabbean)

Frumos, idealist si curajos asa cum numai unui pirat ii poate sta in fire. Oare mai poate societatea secolului XXI sa gandeasca asa, sa aspire intr-un mod continuu la " linia oriziontului"? Mai avem oare educatia depasirii limitelor?Nu alergam zilnic spre un finit apropiat, care sa linisteasca apele si sa ne permita ancorarea? Nu urmarim oare zilnic succesul imediat, asa incat maine sa nu mai fie nevoie sa navigam? Cred ca de aici se trage extenuarea continua a fizicului, intelectului si afectului nostru. Am construit in timp o adevarata cultura a nimicului, suntem mereu motivati de finalitate, nu de continuare. Ne dorim sa se finalizeze, fie ca este un proiect, o actiune, o zi de lucru, un meci de fotbal sau o cupa cu inghetata. Nu mai stim sa savuram momentul, nu ne mai bucuram de timpul pe care il petrecem " calatorind". Ajungem la final si deja am uitat savoarea fiecarei linguri de inghetata, intensitatea fiecarei " faze de poarta" sau momentele de creativitate petrecute in compania celor cu care am colaborat.Le organizam pe toate pe module, le centralizam in fisiere, le arhivam pe singurul si stingherul, de acum, mediu de stocare pe care il posedam si minunea de produce... Uitam de ele!!!