Mi-a ramas scaunul mic!

www.irinaneacsu.ro

 Ce faci cand simti ca nu te mai poti aseza nici macar o ora pe acelasi scaun de la birou? Ce faci cand aceiasi pereti ai locului de munca te sugruma? Ce faci cand nu mai poti executa aceleasi activitati zi de zi? Ce faci cand simti ca te irosesti?

Despre tehnica decupajului - Shabby Chic

 Tot cautand un dulap potrivit pentru carti, avand o idee despre ce mi-as dori, ca orice individ al e-societatii am inceput sa-l caut in mediul online. Tot cautand, am descoperit ca tipul de mobilier pe care mi-l doresc face parte din stilul Shabby Chic. Dupa parerea mea un stil derivat din Retro, specific doamnelor....
 Odata aflata categorisirea am mers mai departe cu cautarile si printre acestea am gasit o ocupatie (hobby) foarte interesanta. Tehnica decupajului utilizeaza hartie de orez, ori servetele decorative, aplicate pe diferite suprafete ( lemn, sticla, textil, etc.).
 Am studiat un pic tehnicile de aplicare si pare ca oricine poate face asta :). Asa ca m-am decis sa achizitionez un dulap simplu alb si sa-l decorez. Am achizitionat dulapul si am asteptat sa soseasca accesoriile pentru decorat. Un colet care cuprinde cateva modele hartie de orez si servetele decorative, cateva pensule, un adeziv special si un blending gel. Pana la dulap insa, din nerabdare si din dorinta de a vedea daca este asa de simplu precum in tutoriale, am decis sa incerc tehnica si pe bibliorafturile de la birou. Rezultatul din fotografia acestui articol reprezinta prima incercare.
Nu sunt perfecte, dar sunt unicat.

Cum abordam retail-ul

            In mod constant incerc sa inteleg de ce magazinele de vanzari cu amanuntul functioneaza in anumite aspecte intr-o totala antiteza cu studiile ce evalueaza comportamentul si  confortul consumatorului.

Desi exista o multime de oameni documentati care sustin o societate a cunoasterii si transmit in diferite formate informatiile pe care le detin catre toti cei interesati, in continuare exista cateva aspecte pe care nu reusesc sa  le inteleg. In speranta ca imi va argumenta cineva ca judecata mea nu este corecta sau macar ma voi complace cu gandul ca mai sunt si altii precum mine, iata si lucrurile pe care nu le inteleg:

Despre “R-ul” din HoReCa

  Nu mi-am propus niciodata sa scriu despre acest subiect, dar iata…viata este mereu surprinzatoare!

Se intampla intr-o sambata cu soare, dar si cu vant doar este primavara, cand toata lumea iese cu drag din casa, fiecare avand propriul scop: domnisoare ce-si etaleaza tinutele de seara a priori iesirii in club, tineri futuristi ce stau la mesele din imediata apropiere a zonei de trafic, desigur direct interesati de volumul de informatie pe care il vor gasi aici si utiliza in ample “statistici sociale”, tineri artisti ce au gasit locul ideal pentru comercializarea micilor obiecte de artizanat sau accesoriilor handmade si in ultimul rand, dar cel mai rational, cei simpli, fericiti sa fie eliberati de țolul si mediul corporatist, ce au iesit pentru relaxare si….o cafea.

"It's a hard knock life!"

  Iarna grea pentru toata lumea..inclusiv pentru mine. Intr-una din diminetile acestei ierni "bogate", administratia complexului rezidential unde locuiesc, ne-a trimis tuturor o solicitare sub forma unui SMS pe suport de coala A4 atasata de usa fiecarei scari " Va rugam sa va deszapeziti balcoanele si balustradele". Hmmm...ma opresc in fata blocului si incerc sa privesc in jur. Spun incerc pentru ca iarna aceasta am avut impresia ca cineva isi bate joc de mine. Numele lui:

Let's change the world!

     Sa incepem prin a face oamenii din jurul nostru mai prietenosi sau pentru cei care isi desfasoara activitatea profesionala in cladirea multinationalei, unde accesul la aer natural este restrictionat, “friendly like”.

              Toti am trecut prin experienta individului nou intrat intr-o societate si nu putine au fost situatiile in care am fost intampinati prin reactii asemanatoare “ tipului tatuat pe fata din mijlocul de transport in comun”. O parte dintre oameni se uita dispretuitor, o alta este indiferenta, exista o mica parte care iti zambeste, insa cea mai “prolifica” este cea care refuza sa te priveasca.

          “Viata este un balci unde nu este intotdeauna clar daca ai capul pe proprii umeri sau ai capul varat in orificiul dintr-un carton colorat."– Joseph O’Connor. Fixam intotdeauna cadre, iar pentru intelegerea si stabilirea sensului este esential ca aceste cadre sa fie cele corecte.

           Cred ca unul dintre cele mai sofisticate instrumente pe care le avem la dispozitie este “zambetul”. Sigur, se spune si ca zambetul este masca cel mai adesea folosita pentru ascunderea unei alte emotii. Insa atata timp cat acesta este menit sa induca un raspuns asemanator celui din fata voastra, poate fi folosit cu succes.

Nu fi dezamagit!

Zi de zi ne ridicam dimineata din pat si primele griji incep sa ne invaluie trupul proaspat dezmortit. Daca stam si le analizam cateva secunde, ne dam seama ca multe dintre grijile noastre sunt generate de teama de a nu dezamagi: sa nu-mi dezamagesc sefii, sa nu-mi dezamagesc famillia, iubirea, prietenii, copiii, colegii...uitand totusi de primul si cel mai important element ce nu trebuie dezamagit: pe tine insuti!!!

Nu vom putea sa avem sefi care sa spuna despre noi ca nu suntem doar angajatul priceput, ci suntem angajatul remarcabil, daca nu ne demonstram noua ca suntem remarcabili, ca putem face diferenta, ca respectiva companie daca nu are deja in plan trepte de urcat pentru noi, va trebui sa le construiasca special.

Nu vom putea avea niciodata o familie care va spune ca se simte mai increzatoare in unitatea ei, doar auzindu-ne glasul intr-un telefon de seara, decat daca din vocea noastra va radia impacarea cu sine si cu toate influentele pe care orice membru al familiei le-a avut pe parcursul vietii asupra noastra.

"Adu linia orizontului la mine!!!" - Captain Jack Sparrow ( Pirates of the Carabbean)

Frumos, idealist si curajos asa cum numai unui pirat ii poate sta in fire. Oare mai poate societatea secolului XXI sa gandeasca asa, sa aspire intr-un mod continuu la " linia oriziontului"? Mai avem oare educatia depasirii limitelor?Nu alergam zilnic spre un finit apropiat, care sa linisteasca apele si sa ne permita ancorarea? Nu urmarim oare zilnic succesul imediat, asa incat maine sa nu mai fie nevoie sa navigam? Cred ca de aici se trage extenuarea continua a fizicului, intelectului si afectului nostru. Am construit in timp o adevarata cultura a nimicului, suntem mereu motivati de finalitate, nu de continuare. Ne dorim sa se finalizeze, fie ca este un proiect, o actiune, o zi de lucru, un meci de fotbal sau o cupa cu inghetata. Nu mai stim sa savuram momentul, nu ne mai bucuram de timpul pe care il petrecem " calatorind". Ajungem la final si deja am uitat savoarea fiecarei linguri de inghetata, intensitatea fiecarei " faze de poarta" sau momentele de creativitate petrecute in compania celor cu care am colaborat.Le organizam pe toate pe module, le centralizam in fisiere, le arhivam pe singurul si stingherul, de acum, mediu de stocare pe care il posedam si minunea de produce... Uitam de ele!!!

Ati avut vreodata impresia ca faceti parte dintr-un grup dintotdeauna?!

Fie ca e grup de prieteni, fie ca este colectivul de la locul de munca sau un grup de voluntariat, viata noastra devine o parte din celulele unui grup. Fiecare individ este o entitate de sine statatoare, insa mai multi indivizi ce se aduna pentru un scop comun, devin pe nesimtite, celule. Ne adunam, unul cate unul pana cand ajungem sa formam o noua entitate, cu propria ei personalitate, cu propriul ei ADN si afectivitate. Pentru ca orice grup este format din diverse tipuri de indivizi, asa incat acesta va fi media personalitatilor acestora.

Grupul devine nou nascut si se dezvolta in fiecare zi. Sigur, ca orice organism pe parcursul vietii va suferi numeroase modificari ( mai ales celulare) asa este firesc, unele mor, altele se regenereaza. Iar cand ai fost una dintre primele celule si vine momentul sa te desprinzi din nucleu pentru a te putea regenera... atunci rolurile se schimba. Tu devii nucleul in care fostul grup este celula. Tu devii nucleul, iar grupul una dintre celulele ce te alcatuiesc.

Si mai departe, precum intr-un cerc vicios, devii iar celula. Te legi prin membrane mai mult sau mai putin solide de un alt grup si participi la dezvoltarea acestuia. Nici nu ne dam seama ca odata asimilata celula " eu", grupul respectiv se modifica, average-ul sau devine altul si numai de puterea celulei adaugate depinde modificarea ascendenta sau descendenta a graficului existentei grupului respectiv.

Si totusi partea cea mai dificila a acestui proces, nu este densitatea membranei, ci disponibilitatea celulelor existente, in a accepta o celula straina pana atunci. Adaptarea celulei noi si a celulelor existente la un nou sistem de valori, intareste sau nu membrana ce le leaga. Atunci cand tu, celula noua te surprinzi ca facand parte dintr-un nucleu strain, cel mai important este ca macar o parte din celulele existente sa migreze spre tine sa intinda un firicel de ingaduinta si o minune.... un zambet, daaa chiar daca nu ati crezut pana acum, celulele pot zambi!!!


Asa incat, sa ne aratam recunostinta celulelor capabile sa zambeasca !!! :)

Romanca secolului 21

Sfarsit de august, inceput de septembrie - o vreme minunata la granita sufocarii lunilor anterioare si inecul ce se pregateste sa vina, moment ideal pentru a ne relaxa, pentru a trage aer in piept fara ca acesta sa ne arda gatul.

Ei bine, nu, romanca secolului 21, se ridica la rangul de zeitate si in timp ce muritorii de rand se bucura cuminti de cele enuntate mai sus, romanca noastra COACE VINETE !!!

Daaa, a trecut arsita din aer, dar ele nu o pot lasa sa plece pur si simplu, se inchid in bucatariile lor, pardon, in templele lor, aprind flacara minune si ritualul incepe.

Totul e logistica

Cei " sapte ani de acasa" - platforma logistica pe care ne vom construi tot sistemul vietii, desigur mai departe e important sa stim sa-l dezvoltam. Psihicul nostru - sistemul electronic in care vom inregistra toate miscarile efectuate pe parcursul vietii. Persoanele din jurul nostru - curieri ce ne livreaza - preiau diversele plicuri si colete. Unii doar plicuri, altii doar colete si cei mai importanti si una si alta.
Trebuie luat in calcul, ca orice management organizational am avea, curierii sunt totusi cei care finalizeaza orice comanda - livrare. So, sa nu ii judecam prea aspru pe curieri, ei sunt cei care depun the hard work. Daca au intarziat, poate au fost blocati in trafic, daca au incurcat coletele, poate acestea au fost scanate gresit, daca au nevoie sa semnam de primire mai repede, poate mai au si alte colete de livrat, chiar daca in realitate ar vrea sa stea toata ziua in fata ta, privindu-ti ochii verzi cum urmaresc miscarea mainii asa incat sa nu depasesti linia punctata de pe AWB.
Esti un pic uimit, credeai ca toti curierii se uita in gol in timp ce tu semnezi de primire?
Ei bine, poate ca asta e gresala noastra, suntem mai atenti la ce ne este livrat, decat la cel care livreaza. Poate am fi inconjurati de oameni minunati daca in momentul in care primim un colet, am incerca sa ridicam privirea la cel care ne intinde acest colet.
Altfel si noi la randul nostru suntem un serviciu de curierat pentru persoanele din jurul nostru, la fel ca si ceilalti ne oferim serviciile, incercam sa avem cele mai bune preturi raportate la calitate si dupa ce oferta ne este acceptata ne straduim sa nu " calcam cu masina prea multe colete" :)

In viata totul e logistica, aveti grija doar, ca la scadenta totul se factureaza !!!

Sfaturi frustrate

Ne-ai ajuta pe toti daca nu ai mai da sfaturi gratuite pe care sti bine ca nici tu nu le poti pune in practica.
Ati observat poate cum in diferite forme ( blogg-uri, editoriale, cumetrii stiintifice sau simple suete intre prieteni), exista cel putin o " domnita" care stie perfect psihologia cuplului. Cu ce dezinvoltura se pronunta ea in ceea ce priveste un fenomen ce se petrece intre doi oameni si pe care in realitate doar acestia il pot intelege, oricat ar parea el de comun si " cliseistic" de afara.
Desigur, toate aceste " domnite" stiu foarte bine un lucru: femeia nu trebuie sa fie posesiva, ZAU?! Ele stiu, pentru ca ele gandesc precum barbatii ( acesta fiind si "secretul" femeii secolului 21).
Cum facem? Incepem sa gandim precum ei, iar acestia devin cel putin in plan afectiv o specie de GAY?
Poate ar fi dragut daca in loc sa tot dai astfel de sfaturi, sa-ti intorci privirea catre tine ( asta in cazul in care nu te temi sa nu dai cumva de tabloul lui Dorian Gray) si sa te gandesti cat de tare te-a ajutat pe tine in relatii aceasta gandire " de barbat"... sigur nu ti-a luat mult sa-ti dai seama ca nu prea ai la ce relatii sa te gandesti. Tu cea care dai sfaturi acum, in ce masura esti angajata intro relatie in acest moment? Buna sau rea, tu nu o ai deloc, desigur nu te baza ca asta te ridica la un alt nivel, decat cel al femeii posesive.
Povestea este ca suntem toate la fel, dragilor! Orice femeie care iubeste, devine posesiva, aceea care spune altfel, ori nu iubeste, ori a ales sa traiasca in minciuna si compromis. Dar nu va ingrijorati, orice barbat care merita atentie va sti sa gestioneze acest fenomen.

A, da si mai este ceva...orice relatie care are probleme la inceput trebuie rupta de la radacina, altfel ea nu are sa functioneze niciodata. Offf, trebuie sa revenim si sa va spun ca in mediocritatea voastra nu intelegeti ca nici o relatie interumana nu poate fi generalizata. Asta in cazul in care nu cumva va complaceti in a afirma acest lucru, doar pentru a va masca frustrarile mostenite in urma unor parasiri premature, peste care nu puteti trece. Ei bine da, s-a intamplat sa nu fiti ceea ce respectivii isi doreau, nu e cazul sa va aruncati in derizoriu si sa faceti rau si altora prin scuzele inventate pentru voi, pastrati-le daca va fac bine.

So, dragelor, nu deveniti barbati, nu va vor iubi mai mult daca fluierati dupa blonde pe strada.
Va vor iubi mai mult daca faceti ..T

Si oamenii inteligenti pot fi penibili!

Crezi ca te situezi la un anumit nivel, ca poti judeca obiectiv si detasat, ca ratiunea nu te va dezamagi ?! HeHe!!! stai linistit, oricat esti de inteligent, oricata educatie si cultura ai, oricarui tip de "societate" te asociezi, cand va fi vorba de vulnerabilitate emotional-afectiva, nu vei face altceva decat te transformi intr-un Xerox Document Center al celor mai de succes telenovele argentiniene.

E frustrant sa vezi cum deodata te imparti in doua planuri, foarte bine definite unul rational si unul afectiv. Cu toate ca esti constient ca cel mai sanatos pentru tine este sa procedezi asa cum iti dicteaza ratiunea, nu vei face decat sa gandesti ca asa vei face, in realitate vei actiona asa cum planul afectiv iti va spune sa faci.

Te vei transforma in fiintele acelea de care obisnuiesti sa faci haz, "slabe", de prost gust, situate inca intr-o societate matriarhala.

Cum o fi in lumea celor care "nu stiu"?

Raspuns: Confortabil! Nici o responsabilitate.

Nu ii poti trage la raspundere, ei ti-au spus ca nu stiu, tu ai fost cel care a fortat nota, tu ai fost cel care nu si-a dat seama... ei nu au nici o vina. Oare nu realizeaza ca defapt tu ai fost cel care a avut incredere in ei si ca asta ar fi trebuit sa insemne infinit ceva, intr-o lume in care, increderea a devenit un lux? Atat primita, cat si daruita, increderea, este Mercedes-ul SLR McLaren, al cadourilor afective ce si le pot face oamenii!

" Nu stiu!", ce simpla ar fi viata da am putea spune toti " Nu stiu, deci nu fac...", nimeni nu ar mai trebui sa faca nimic.... esti sigur ca omul ar mai exista?

Ia-ti o pauza doua minute si gandeste-te daca persoana care te-a hranit prima data ar fi spus " Nu stiu sa fac asta, deci nu o fac!", unde ai fi acum? Da, da acela este raspunsul, NU ai mai fi!

Ne ascundem in spatele " depresiei"

 In sfarsit, lumea a gasit "alibiul" perfect pentru a scapa de vina pe care o avem toti in momentul in care, se pare, refuzam cu desavarsire sa mai facem ceva pentru noi. Intram toti in "depresie", ne declaram invinsi, neputinciosi, inlocuim cu desavarsire " nu vreau" cu " nu pot" si asteptam. Asteptam o intamplare, o persoana, o MINUNE, care sa ne scoata din aceasta stare.
 Din pacate ne folosim de aceasta denumire, de o boala serioasa, ne jucam cu simptomele acesteia si nu realizam ca intr-un final nu vom mai face diferenta intre depresia ca afectiune reala a psihicului si " depresia" ca rasfat si capriciu de gagica...

Gabriel Liiceanu, defineste, in "Usa interzisa", aceasta stare ca fiind "dezagregarea sistemului de iluzii" si trebuie sa recunosc, in ceea ce ma priveste, sunt de acord cu dansul.