Despre “R-ul” din HoReCa

  Nu mi-am propus niciodata sa scriu despre acest subiect, dar iata…viata este mereu surprinzatoare!

Se intampla intr-o sambata cu soare, dar si cu vant doar este primavara, cand toata lumea iese cu drag din casa, fiecare avand propriul scop: domnisoare ce-si etaleaza tinutele de seara a priori iesirii in club, tineri futuristi ce stau la mesele din imediata apropiere a zonei de trafic, desigur direct interesati de volumul de informatie pe care il vor gasi aici si utiliza in ample “statistici sociale”, tineri artisti ce au gasit locul ideal pentru comercializarea micilor obiecte de artizanat sau accesoriilor handmade si in ultimul rand, dar cel mai rational, cei simpli, fericiti sa fie eliberati de țolul si mediul corporatist, ce au iesit pentru relaxare si….o cafea.

  Din fericire in ziua respectiva faceam parte din  ultima categorie sau cel putin un derivat al acesteia “o iesire cu fetele” si ii spun  derivat pentru ca de cele mai multe ori, in cazul iesirii cu fetele “o cafea” este doar scuza pentru a manca si o prajitura, poate si o salata sau o supa…orice cat sa ne putem intinde mai mult la macaneala. Astfel, ne-am dat intalnire cu scopul de a sta pe una din terasele frumos amenajate si gata de noul sezon…am intampinat totusi o problema, ne place cafeaua doar cu zahar, nu si cea stropita cu praf..caci asa cum v-am spus soarele iesise la plimbare insotit de vant. Dupa un brainstorming rapid ( avem pretentia ca detinem ceva brain pentru a-l putea “storma”) ne-am decis sa mergem intr-un local cu concept frantuzesc care evita putin aglomeratia centrala. Zis si facut, intram in local, ne asezam la masa si primim “Meniul”, aveam sa constatam mai tarziu ca a fost noroc pur sa intram in posesia acestuia atat de repede. Revenind, incepem sa rasfoim meniul si rasfoim si rasfoim si…..ajungem la concluzia ca noi nu intelegem arta, lucru pe care deja il stiam, doar ca nu ne-am fi asteptat sa avem nevoie de arta pentru a gasi intr-un meniu o cafea si o prajitura. Ei bine da, nici nu stiam ca tineam in mana un fel de “concept meniu”, sub forma unei reviste glossy mai groasa, ce contine pe o pagina o tarta cu fructe de padure, pe pagina urmatoare o prezentare fashion ( nu este nici o gresala, in meniu am gasit una dintre colectiile de rochii de seara Catalin Botezatu. Legatura intre local si “celebrul” designer? Uniformele personalului, cumva trebuia sa aflam ca sunt “cu semnatura”), pe urmatoarea noile ceaiuri glasate, pe o alta am facut cunostinta cu bucatarul nostru din acea zi si tot asa…..pana cand la pagina 94, mda am ajuns la pagina 94 si inca nu se terminase, am gasit si lista completa cu preparate destinate deserturilor. Experienta mea nu este cea mai vasta in acest domeniu, insa bunul simt imi spune ca un meniu ar trebui sa fie conceput astfel incat clientului sa-i fie prezentate intr-un mod atragator preparatele din care sa poata alege rapid, fara ca acesta sa-si piarda pofta de orice dupa lecturarea a o suta de pagini din care oricum nu a inteles prea multe.
  Cu entuziasmul descoperirii unui artefact, am ales repede fiecare cate o prajitura, am inchis meniurile sa fim sigure ca transmitem mesajul corect ( Gata am ales, suntem pregatite sa comandam!)  si am asteptat sa ne fie luata comanda 2 minute, 6 minute, 10 minute…timp in care am putut constata cat de norocoase eram de fapt. Vecinii de masa care ajunsesera imediat dupa noi nici macar nu intrasera in posesia “concept meniului”. Dupa un total de aproximativ 13 minute, cel desemnat sa preia masa noastra vine sa ne ia comanda. Ne exprimam amandoua alegerea si….Soc! Soc! Soc! Raspuns: “ Ne pare rau, nu avem preparatele alese de dumneavoastra. Meniul acesta este cel valabil de luni! Cum?! Astazi, sambata, avem in fata un meniu valabil de lunea ce avea sa vina? Si noi ce ar trebui sa facem…mai mult decat sa cautam pana cand vom avea norocul sa gasim un preparat  care se afla si astazi pe stoc?! Am incercat aceasta varianta, pana cand cel din fata noastra a ales sa simplifice procesul spunandu-ne ca are 3 prajituri, desi vitrinele de expunere contineau mai multe. Ne-am decis sa nu-l chinuim mai mult decat era cazul si am comandat doua din cele trei. “Sigur! Unul dintre preparate o sa dureze mai mult decat celalalt, il aduc inainte?” – “Nu, te rugam sa le aduci pe ambele in acelasiDupa aproximativ 20 de minute, ne este adus primul preparat de catre alt coleg. Si ce daca noi am comunicat felul in care vrem sa fie aduse preparatele, raspunsurile clientilor nu sunt menite sa fie si receptate. Trecem si peste acest hop, intre timp ne inmultim cu inca o persoana si asteptam iar sa vedem in cat timp are sa primeasca maretul meniu. Dupa 10 minute in care ospatarul nostru a trecut pe langa noi de cel putin 5 ori, il intrebam daca vom primi si meniu. Raspuns:”Da v-am vazut, dar nu am ajuns inca la dumneavostra!”. Meniu nu ne-a adus, insa macar ii putem aprecia sinceritatea cu care ne-a transmis ignoranta lui. Inca o data cu semne de intrebare in ochi, am revenit la discutiile noastre incercand sa ne convingem ca am auzit gresit.

  Dupa inca o ora, de parca nu ne-ar fi fost de ajuns, decidem sa comandam cate o supa crema. Nu ne-am mai obosit sa decidem si de care vrem, pentru ca oricum nu aveam cum sa stim daca cele expuse in meniul pentru luni, pot fi comandate si sambata. Il agatam pe ospatar, era singura procedura prin care puteam comanda, si il rugam sa ne spuna ce feluri de supa crema avem astazi. Avem supa crema de mazare si supa crema de dovleac. Bunnn comandam una de dovleac si doua de mazare. Dar, parca posedata fiind, ma decid sa-mi satisfac o curiozitate pe care mi-a creat-o meniul. Si intreb: “Va rog, imi puteti spune care este diferenta intre supa crema de broccoli (asa cum este ea prezentata in general) si nectarul de broccoli (asa cum este prezentat in meniul dumneavoastra la sectiunea supe) ? Raspunsul a fost epic, o analogie perfecta intre supa de mazare si cea de dovleac. Moment in care mi-am dat seama ca baiatul era setat in asa fel incat sa nu auda decat cuvintele aferente preparatelor pe care le are astazi. Dupa inca o incercare esuata de a sublinia cuvantulbroccoli si dupa un raspuns despre aceeasi mazare si acelasi dovleac, am renuntat, am multumit frumos si mi-am amintit inca o data cuvintele fratelui meu “ Nu mai pune intrebari care creeaza disconfort inainte sa-ti fie adusa farfuria!”. Cred ca are dreptate, insa acum e prea tarziu, am facut-o deja….

  Poate ca ar fi trebuit sa spun asta de la bun inceput, aceste randuri nu sunt menite sa aduca nici o critica preparatelor, de altfel nici nu mi-as permite in conditiile in care eu gatesc cel mai bine cereale cu iaurt :D. Din contra, as putea spune ca preparatele pentru un simplu client precum sunt eu, sunt impecabile. Conceptul localului este si el unul bine ales. Insa inca o data ajungem la segmentul, care dupa parerea mea, a facut sa apara sintagma “ lucrul romanesc” in varianta sa negativa, Managementul. Spun asta pentru ca ospatarul asupra caruia s-au revarsat toate privirile noastre indignate nu avea in realitate nicio vina. Daca a fost indrumat sa preia comanda clientilor in mai mult de 10 minute, a fost indrumat gresit, iar el nu facea decat sa se conformeze; daca nu a fost informat in cat timp trebuie sa preia comanda, la fel nu cred ca este vinovat pentru lipsa procedurilor; responsabillitatea scoaterii pe masa sambata a unui meniu valabil de lunea viitoare nu ii apartine, poate daca i s-ar fi cerut parerea, i-ar fi luminat spunandu-le ca nu iti poti bate joc de client si de personal, doar pentru ca ai o jucarie noua dar care nu functioneaza inca.

  Personal, ma incanta persoanele care viziteaza diferite culturi, inmagazineaza concepte “altfel” si incearca sa aduca un aer distinct localurilor. Insa nu cred ca este suficient sa spui “vreau sa facem asta si asta si asta, asa cum am vazut eu”, fara a avea habar cum se fac toate acele lucruri astfel incat ele sa aiba acelasi efect asupra clientilor.